Programul Servicii si Comert
Conditii principale programul servicii si comert:
- Firma infiintata de minim 2 ani calendaristici;
- Profit net si din exploatare la sfarsitul ultimului an;
- Sediul URBAN sau RURAL;
- Intreprinderea are un numar mediu de 2-3 angajati la sfarsitul ultimului exercitiu financiar;
- Codul CAEN, pe care se realizeaza investitia, este autorizat de minim 3 luni;
- Finantare maxim 90%, dar nu mai mult de 250.000 Lei;
- Domenii eligibile: servicii, comert.
Criterii de eligibilitate Servicii si Comert
- Sunt organizate conform Legii nr. 31/1990;
- Sunt persoane juridice (societăţi comerciale/societăţi cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă prevazute in procedura;
- Au cel puţin 2 ani calendaristici de la înfiinţare la data completării on-line a planului de investiţii şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat cu cel putin 3 luni anterior datei completării on-line a planului de investiţii;
- Au obţinut profit din exploatare, în exerciţiul financiar precedent depunerii cererii de finanţare;
- Au capital social integral privat;
- Sunt incadrate in categoria IMM;
- Nu au datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale, atat pentru sediul social cat si pentru toate punctele de lucru;
- Nu se afla in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare, executare silita, inchidere operationala, insolventa, faliment sau suspendare temporara a activitatii;
- Nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene/OTIMMC de recuperare a unui ajutor de stat sau, in cazul in care au facut obiectul unei asemenea decizii, aceasta a fost deja executata si creanta integral recuperate;
- Nu au fost respinşi la finanţare în ultimii 5 ani în cadrul programelor naţionale derulate de Departament pe motive de fraudare a procedurii;
- Nu au primit un ajutor ilegal, în conformitate cu prevederile”Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate”, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244/2004.
Activitati eligibile
- achiziţionarea de echipamente IT tehnică de calcul;
- achiziţionarea de cititoare pentru cod de bare;
- achiziţionarea de cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare;
- achiziţionarea de aparate de marcat electronice fiscale;
- achiziţionarea de echipamente tehnologice maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – inclusiv software-ul aferent, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor şi automatelor muzicale;
- achiziţionarea de electro şi motostivuitoare;
- investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de inventie, mărci de produse si servicii (etichetare ecologica, licente), software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
- achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
- achiziţionarea de mijloace de transport marfă (autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare) sau microbuz transport persoane, în legătură directă cu activităţile codului CAEN pe care se accesează Programul;
- certificarea unui sistem de management al calităţii/ mediului/ sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/ siguranţei alimentelor, în conformitate cu unul din standardele: SR-EN-ISO 9001:2008 (sistem de management al calităţii); SR-EN-ISO 14001:2005 (sistem de management de mediu); SR-EN-ISO 22000:2005 (sistem de management al siguranţei alimentelor); OHSAS 18001: 2007 (sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupationale), simplu sau integrat;
- realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate (inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting), pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a AFN;
- achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
- promovarea on-line a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, pe suport hârtie şi pe suport electronic;
- participarea la cursuri de instruire pentru formare / calificare profesională / specializare / perfecţionare profesională în domeniul activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pentru care a solicitat finanţare, participarea la cursuri privind noţiuni fundamentale de igienă necesare în activităţile de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
- consultanţă pentru obţinerea finanţării în cadrul prezentului program.
Ajutor financiar
- Microintreprindere : maxim 90% din valoarea totala a cheltuieilor eligibile;
- Intreprinderi mici: maxim 90% din valoarea totala a cheltuieilor eligibile;
- Intreprinderi mijlocii: maxim 90% din valoarea totala a cheltuieilor eligibile.
Valoarea maximă a AFN nu poate depăşi suma de 250.000 Lei pentru fiecare beneficiar.